Depozitele de gunoi din Dâmbovița sunt aproape pline, după ce sute de tone de deșeuri au fost aduse din județele vecine

Preşedintele CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea, a anunțat într-o conferinţă de presă susținută joi că peste 500 de tone de gunoi au fost aduse în Dâmboviţa din judeţele învecinate, iar depozitele sunt aproape pline.

"Peste 500 de tone şi s-a propus, conform prevederilor contractuale, mărirea redevenţei datorate consiliului judeţean cu 10%, dar această măsură urmează să o ia consiliul director şi adunarea generală a ADI (Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară, n.r.) Deşeuri. Au fost aduse deşeuri şi din judeţul Dâmboviţa, dar şi din judeţe învecinate", a spus Oprea, citat de Agerpres, președintele Consiliului Județean acuzând încălcarea contractului pe care administraţia judeţeană îl are încheiat cu firma care administrează groapa de gunoi de la Aninoasa, singura funcţională din judeţ.

"Contractul de concesiune încheiat nu permitea operatorului să facă acest lucru. Este clauză de mărire a redevenţei, dar se poate ajunge şi la rezilierea contractului. Măsurile trebuie dispuse gradual, că e uşor să reziliezi, dar ce faci?! Cine face operarea gropii, achiziţie publică... Avem agenţi de supraveghere ai ADI, care trebuia să vadă", a afirmat preşedintele CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea, potrivit sursei citate.

Administraţia judeţeană caută soluţii pentru depozitarea deşeurilor din Dâmboviţa, dar şi pentru colectarea selectivă, care se face în acest moment doar în câteva zone din Târgovişte. Un proiect presupune construirea, în zona Titu, a unei stații de tratare mecanico-biologică. Pe această temă există însă un litigiu cu administrația locală, care nu este de acord cu realizarea unei asemenea investiții în apropierea orașului.

La Aninoasa, prima celulă este plină, a doua la 20% din capacitate, iar localnicii din zonă se plâng de mirosul ce vine de la groapa de gunoi, mai scrie Agerpres. Președintele CJ suspectează "că nu s-a făcut acoperirea aşa cum trebuie sau compactarea".

Legat de colectarea selectivă a deşeurilor, acesta spune că este nevoie de investiţii, iar operatorul care colectează şi transportă gunoiul în Dâmboviţa nu le face pentru că în acest an îi expiră contractul de prestări servicii.

 

 

 

Image
Image
Image