O tânără a fost găsită spânzurată în locuința ei din Târgoviște. Victima nu prezenta alte urme de violență pe corp, iar anchetatorii suspectează că, probabil, fata și-a pus capăt zilelor.
„La data de 7 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați cu privire la faptul că o tânără a fost găsită decedată, în locuința din localitate.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind identificată o femeie decedată, în vârstă de 26 de ani.
La o examinare primară, nu ar fi prezente urme vizibile de violență, cu excepția celor specifice prin spânzurare”, au precizat reprezentanții IJP Dâmbovița.
Trupul nensuflețit a fost preluat pentru efectuarea necropsiei. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.
O femeie a dat cu mașina peste un biciclist, pe DN1, și a abandonat victima într-o baltă de sânge