Deznodământul "răpirii" din Dâmboviţa: Adolescenta ar fi plecat la o aniversare, cu un tânăr cunoscut pe Facebook

La Fieni continuă cercetările după cazul de vineri, când un bărbat a sunat la 112 pentru a anunța că fiica lui, de 14 ani, a fost urcată într-o mașină de niște necunoscuți.

Citiți și: ALERTĂ în DÂMBOVIȚA! Un nou posibil caz de răpire, înregistrat vineri după-amiază // UPDATE - Cu cine a fost găsită fata

Cei cu care a plecat fata au fost identificați rapid, adolescenta fiind găsită, după aproximativ o oră, la Pucioasa. Polițiștii au anunțat că aceasta plecase de bunăvoie, iar ulterior au explicat și în ce împrejurări s-a întâmplat acest lucru, așa cum a reieșit în urma audierii ei și a celor doi bărbați, de 17, respectiv 37 de ani, cu care a fost găsită.

"Cu ocazia cercetărilor, s-a stabilit că minorii s-ar fi cunoscut pe Facebook, de aproximativ 4 luni, şi ar fi legat o relaţie de prietenie. Având în vedere că sâmbătă este ziua de naştere a tânărului, de comun acord ar fi stabilit că acesta să vină să o ia la el la aniversare, ceea ce a şi făcut astăzi, minoră necomunicând părinţilor despre intenţia de a pleca de la domiciliu. De asemenea, în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de liberate, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie legală prin unitatea de parchet competentă.  Totodată, a fost informată şi Protecţia Copilului, care va analiza şi va dispune măsuri legale potrivit competenţei", au transmis reprezentanții IJP Dâmbovița.

 

 

Image
Image
Image
Image
Image