Fără permis, la volanul unui tractor neînmatriculat, un bărbat transporta material lemnos pentru care nu avea acte de proveniență.
Sâmbătă, 29 noiembrie, în jurul orei 14:00, polițiștii Secției Nr. 13 Poliție Rurală Titu au depistat un bărbat, din comuna Sălcioara, în timp ce ar fi condus un tractor neînregistrat în circulație, în localitatea Bolovani.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În plus, acesta ar fi transportat cantitatea de 2 mc material lemnos, pentru care nu ar fi deținut documente specifice de însoțire.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis.
Șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei conform Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, iar materialul lemnos a fost confiscat.
Hoții de lemne depistați de polițiști: 0,900 m³ de lemn de fag și paltin au ajuns în custodia ocoalelor silvice până la definitivarea cercetărilor
Foto ilustrativ


