Două persoane au ajuns la spital după un accident rutier produs la Tărtășești

accident

Joi 24 aprilie a.c., în jurul orei 11:22 pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervină în cazul unui eveniment rutier produs în localitatea Tărtășești. În accident au fost implicate două autoturisme.

Garda de Intervenție Răcari a intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, Detașamentul de Pompieri Titu a intervenit cu un echipaj SMURD, iar Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița cu un echipaj.

La fața locului au fost identificate două victime, doi bărbați. Ambele victime au fost asistate medical și transportate la spital pentru îngrijiri suplimentare.

Concomitent au fost asigurate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.

Conform IPJ Dâmbovița, polițiștii au constatat că un bărbat, de 32 de ani, din comuna Tărtășești, în timp ce ar fi condus un autoturism pe drumul județean 701 B, la intersecția cu drumul național 7, pe raza localității Tărtășești, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 64 de ani, din București. 

În urma accidentului, șoferul de 32 de ani și un cetățean olandez, în vârstă de 43 de ani, pasager în primul autoturism, au fost răniți, fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. 

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii accidentului rutier.

 

 

Foto ilustrativ, turnulsfatului.ro