Două persoane au fost tâlhărite, la Văcărești, de tineri care au dat buzna într-o locuință

Două persoane au fost tâlhărite, la Văcărești, de tineri care au dat buzna într-o locuință

Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Văcăreşti au fost sesizaţi, vineri seară, de un bărbat de 90 de ani, din localitate, cu privire la faptul că două persoane necunoscute l-au deposedat de 160 de lei. Verificările polițiștilor au confirmat evenimentul și au dus la identificarea autorilor, fiind vorba despre doi tineri de 18, respectiv 25 de ani.

De asemenea, din cercetări a reieșit faptul că a existat și o a doua victimă.

"În cursul nopţii de 13 spre 14 februarie, tânărul de 18 ani, ar fi pătruns în locuinţa persoanei vătămate, iar prin acte de violentă ar fi deposedat-o  de 160 de lei. De asemenea, o altă persoană de 52 de ani, din Răzvad, care se afla în locuinţa bărbatului de 90 de ani, ar fi fost agresata fizic, fiindu-i sustraşi 18 lei. Tânărul de 18 ani, ar fi fost ajutat de un bărbat de 25 de ani. Banii au fost recuperaţi şi urmează să fie predaţi victimelor", au precizat reprezentanții IJP Dâmbovița.

Cei doi indivizi bănuiți de comiterea faptei au fost reținuți, pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru tâlhărie calificată.

Foto cu caracter ilustrativ

 

Image
Image
Image