fbpx

FOTO și VIDEO Peste 40 de percheziții, în Dâmbovița, Marea Britanie și Germania, într-un dosar de trafic de persoane, proxenetism, camătă și șantaj

FOTO și VIDEO Peste 40 de percheziții, în Dâmbovița, Marea Britanie și Germania, într-un dosar de trafic de persoane, proxenetism, camătă și șantaj

Image
Image

O grupare infracțională care acționa în România, dar și în Olanda, Germania și Marea Britanie, a fost destructurată de DIICOT. Anchetatorii au efectuat 42 de percheziții, în țară și în străinătate, în urma cărora au indisponibilizat, printre altele, 13 autoturisme, sume importante de bani, bijuterii, dar și pistoale, arme de vânătoare și o sabie ninja.

 

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița împreună cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O. Dâmbovița au efectuat, joi, 33 de percheziții domiciliare, pe raza județului Dâmbovița. În cadrul unor ordine europene de anchetă, alte nouă percheziții, pe teritoriul unor state vest-europene (Germania și Marea Britanie), la domiciliile unor persoane suspectate de comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, proxenetism, camătă și șantaj.

“Începând cu luna ianuarie 2014, pe raza județului Dâmbovița a fost constituit un grup infracțional organizat care a acționat în mod coordonat până în anul 2022, în scopul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane, proxenetism, camătă și șantaj în România și Germania, obținând în acest mod important foloase patrimoniale.

Începând cu luna ianuarie 2014, membrii grupului au beneficiat de sumele de bani obținute prin practicarea prostituției în Germania, Marea Britanie și Olanda, de către persoanele racolate în acest scop, sume care au fost ulterior trimise în țară, prin societățile de transfer monetar ori prin intermediul unor alte persoane, celor care se aflau în România”, au detaliat anchetatorii.

Potrivit procurorilor, “în sarcina liderului grupului infracțional organizat s-a reținut că, beneficiind de ajutorul unor coinculpați, începând cu luna ianuarie 2014 și până în luna februarie 2022, a acordat împrumuturi în bani, solicitând și încasând dobândă (de până la 30%), mai multor persoane din zona orașului Titu, județul Dâmbovița, efectuând această activitate ca o îndeletnicire. Aceeași persoană, prin amenințări cu acte de violență, a constrâns o persoană vătămată în luna aprilie 2016, să-i remită o sumă de bani drept camătă (dobândă), obținând în acest mod un folos patrimonial (bani), în mod injust, pentru sine”. Totodată, “din activitățile de urmărire penale efectuate până în prezent a rezultat că au fost recrutate peste 40 persoane în scopul practicării prostituției în beneficiul grupului infracțional organizat, cercetările vizând 45 de persoane despre care există bănuiala că au fost implicate în activitatea infracțională”.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate pe teritoriul României, anchetatorii au ridicat, în vederea indisponibilizării, 13 autoturisme, 32 telefoane mobile, 6 laptopuri, o pușcă cu aer comprimat, un pistol cu gaze, 2 arme airsoft, o sabie ninja, un cuțit de vânătoare, bijuterii din aur și ceasuri de lux, diverse înscrisuri, precum și sumele de 128.300 lei, 26.500 euro și 2.300 lire sterline, au informat reprezentanții DIICOT.

La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița au fost conduse, în vederea audierii, 22 persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale. Alte patru persoane au fost ridicate pentru audieri, în Germania și Marea Britanie.

DIICOT menționează că acțiunea a beneficiat de sprijinul autorităților judiciare din Germania și Marea Britanie. Eurojust a furnizat sprijin în vederea transmiterii și executării instrumentelor de cooperare judiciară internațională și a organizat două întâlniri de coordonare. La acțiunile de pe teritoriul statelor vest-europene a participat un ofițer din cadrul S.C.C.O. Dâmbovița și un reprezentant al Europol.

De asemenea, perchezițiile s-au derulat cu sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul S.C.C.O. Dâmbovița, B.C.C.O. Ploiești, B.C.C.O. Pitești, S.C.C.O. Buzău, I.P.J. Dâmbovița, S.A.S. Dâmbovița, I.J.J. Dâmbovița și G.J.M. Ploiești. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale și Unității Centrale de Analiză a Informațiilor.

Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Sursa imagini: DIICOT

 

Image

Publish modules to the "offcanvas" position.