FOTO 📸 Șapte autovehicule au fost implicate miercuri după-amiază într-un accident pe A1 București - Pitești. Două mașini, răsturnate în afara carosabilului

Un accident în care au fost implicate șapte autovehicule a avut loc miercuri după-amiază pe A1 București - Pitești, pe sensul spre Capitală. Trei persoane au ajuns la spital.

„Pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 64, pe sensul  de mers spre București, în zona localității Olteni, județul Dâmbovița, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate șapte autovehicule, unul dintre ele este răsturnat în afara carosabilului, iar altul este răsturnat pe banda de urgență. Potrivit primelor date, două persoane ar fi suferit leziuni, urmând să fie evaluate medical la fața locului”, au anunțat polițiștii de la InfoTrafic.

ISU Dâmbovița a intervenit la fața locului cu echipaje de la Titu și Găești, cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 4 echipaje SMURD și o autospecială de descarcerare.  Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița a trimis, la rândul său, cu 4 echipaje. 

Trei persoane asistate medical la fața locului au fost ulterior transportate la spital.