Județul Dâmbovița atrage aproape două miliarde de lei, din fonduri europene, fiind pe locul al doilea în regiune

În Dâmbovița, în acest exercițiu financiar, au fost depuse nu mai puțin de 218 proiecte pe fonduri europene, iar pentru mai bine de jumătate au fost semnate deja contracte de finanțare. Conform datelor prezentate săptămâna trecută, cu prilejul unui seminar de informare organizat de ADR Sud Muntenia, județul ocupă, astfel, locul al doilea la nivel de regiune.

Cele 218 proiecte înseamnă o finanțare  totală de 1.910.033.450,78 lei. Potrivit bilanțului prezentat de Consiliul Județean Dâmbovița, în urma întâlnirii derulate la Târgoviște, numărul contractelor semnate până la data de 14 noiembrie 2019 se ridică la 120, valoarea acestora fiind de 793.008.609,46 de lei din care 658.126.473,93 de lei finanțare din fonduri nerambursabile. Alte 50 de proiecte se află încă în evaluare.

„Până în acest moment, la nivelul Regiunii de Dezvoltare Sud Muntenia, s-au depus aproximativ 1.200 de aplicații, din care peste jumătate s-au concretizat în contracte de finanțare. În ceea ce privește împărțirea pe județe, cred că este important să fixăm locul pe care județul Dâmbovița îl ocupă, evident că acesta este, așa cum am fost obișnuiți, unul fruntaș, 220 de aplicații provin din Dâmbovița, cu un total de aproape 2 miliarde de lei, ceea ce vă situează pe locul 2 dintre județele regiunii, după județul Prahova, dar înainte de județul Argeș, la o distanță considerabilă, ca valoare a proiectelor atrase. În ceea ce privește administrația, de departe județul Dâmbovița este pe primul loc, la infrastructura de transport, cu 5 aplicații depuse, din care trei sunt contracte de finanțare, semnate. Niciun alt județ din regiune nu are trei contracte semnate. Și la infrastructura educațională, cu 38 de aplicații, județul Dâmbovița este tot pe locul întâi dintre județele regiunii, pe următorul loc aflându-se Prahova, cu 23. La infrastructura socială (de sănătate), cu cele 16 aplicații depuse, județul Dâmbovița se află pe locul al doilea”, a declarat Liviu Mușat, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Sud Muntenia. Acesta a apreciat, în mod special, eforturile depuse la nivelul municipiului Târgoviște, pentru atragerea de fonduri comunitare. „Pentru noi, ca administrație locală a unui municipiu cum este Târgoviștea, este foarte importantă sursa de finanțare de care discutăm acum, care asigură o parte importantă din bugetul pentru investiții. În acest moment, deja avem depuse zece cereri de finanțare, fără a discuta de Centura Municipiului Târgoviște, din care sunt semnate 4 contracte de finanțare, iar toate aceste proiecte sunt în faza de execuție”, a spus primarul municipiului, Cristian Stan.

Pucioasa este un alt exemplu de localitate în care administrația locală a încercat să nu rateze nicio ocazie de a face investiții din bani europeni. "Trei ani noi am dus o luptă imensă pentru a nu rata absolut nicio axă. Am accesat absolut toate proiectele posibile și sunt mândru să spun că, împreună cu echipa mea, am reușit să depunem 16 proiecte europene și, dintre localitățile care au sub 20.000 locuitori, suntem pe primul loc în țară. Dacă toate aceste proiecte vor fi aprobate și eu cred că vor fi, vom avea o sumă atrasă de peste 3.000 de euro, pe cap de locuitor, ceea ce este imens. Am terminat evaluarea la 10 proiecte și avem semnate 9 contracte de finanțare, iar 2 proiecte sunt în lucru. Ca sumă totală cred că am depășit 50 de milioane de euro”, a spus primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana.

„În ceea ce ne privește, UAT-urile din județul Dâmbovița, acestea ocupă un loc fruntaș, în ceea ce privește scrierea și accesarea acestor proiecte Cred că este onorantă poziția ocupată de județul Dâmbovița, referitor la atragerea fondurilor europene. Sunt remarcabile eforturile făcute de colegii mei din administrația locală. După cum s-a discutat și astăzi, aici, există o procedură greoaie birocratică. Această perioadă de implementare de multe ori durează, sperăm într-o simplificare a legislației, o procedură mai suplă în ceea ce privește achizițiile publice", a punctat, în acest context, președintele CJ Dâmbovița, Alexandru Oprea. 

„Dacă prin actuala perioadă de programare am reușit să creștem competitivitatea economică și să îmbunătățim condițiile de viață ale comunităților, în viitoarea perioadă de programare, avem în vedere o regiune inteligentă, ecologică, conectată, socială și mai aproape de cetățeni”, a anunțat, la Târgoviște, directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat.

Image
Image
Image
Image
Image