O dâmbovițeancă și-a înjunghiat iubitul, miercuri dimineață

O dâmbovițeancă și-a înjunghiat iubitul, miercuri dimineață

O femeie de 35 de ani, din Nucet, este cercetată pentru violență în familie, în urma unui conflict petrecut miercuri.

Agenții Secției nr. 1 Poliție Rurală Târgoviște au fost sesizați, în această dimineață, cu privire la faptul că “o femeie și-ar fi agresat concubinul cu un obiect ascuțit-tăietor”, a anunțat IJP Dâmbovița. Echipajul care s-a deplasat la fața locului a stabilit că, într-adevăr, în urma unui conflict spontan, femeia și-ar fi rănit iubitul, în zona pieptului.

Victima, un bărbat în vârstă de 49 de ani, a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale.

„În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie, faptă prevăzută de art. 199 din Codul Penal, fiind efectuate cercetări sub coordonarea procurorului de caz.

Urmează ca în funcție de rezultatul examinării medico-legale, să fie stabilită încadrarea juridică finală a faptei și să fie dispuse măsuri și propuneri legale”, a mai precizat IJP Dâmbovița.

Foto cu caracter ilustrativ (gazetaromaneasca.com)

 

Image
Image
Image