Pompierii au intervenit noaptea trecută la Spitalul Județean Târgoviște, unde a fost semnalată prezenţa mirosului de fum la secția ATI

Târgovişte

Miros de fum la secţia ATI din Spitalul Județean Târgoviște, vineri dimineaţă, în jurul orei 02:00. Pompierii au intervenit de urgenţă.

Pentru gestionarea situației, la fața locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțimi, transmite ISU Dâmboviţa.

La sosirea echipajelor, s-a constatat că mirosul de fum provenea de la un tablou electric. Nu a fost necesară evacuarea pacienților sau a personalului. Ulterior, au monitorizat spațiul și instalațiile electrice și de oxigen, fără să fie identificate alte probleme.

Foto cu caracter ilustrativ.