Prefectura Dâmbovița anunță "toleranță zero" față de cei care nu respectă măsurile impuse în pandemie

Prefectura Dâmbovița anunță "toleranță zero" față de cei care nu respectă măsurile impuse în pandemie

Prefectul de Dâmbovița a transmis, vineri, un apel către cetățeni și operatori economici, îndemnând la respectarea, cu strictețe, a măsurilor impuse pentru prevenirea răspândirii coronavirusului. Aurelian Popa a ținut să menționeze că verificările cu această tematică vor fi intensificate în următoarea perioadă și că organele de control  vor manifesta "toleranță"zero față de cei care încalcă regulile impuse.

Apelul a fost lansat în contextul creșterii alarmante a numărului de cazuri confirmate cu coronavirus, inclusiv în Dâmbovița. Județul a ajuns la aproximativ 4.200 de pacienți testați de la începutul pandemiei, și în jur de 50 s-au tot adăugat, zi de zi, în ultima perioadă.

"În contextul creșterii numărului de cazuri la nivelul județului Dâmbovița în ultimele zile, Prefectul județului Dâmbovița solicită rigoare tuturor instituțiilor cu atribuții în aplicarea sau urmărirea respectării aplicării măsurilor pentru limitarea și răspândirea infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2.

Atragem atenția operatorilor economici care realizează activități de transport al persoanelor interjudețean și intrajudețean, să respecte prevederile legislative în vigoare, având în vedere că, în urma analizelor efectuate, s-a constatat că unul dintre factorii ce au condus la creșterea numărului de cazuri în județul nostru este transportul în comun. Vor fi mobilizate zilnic forțe ale Ministerului Afacerilor Interne pentru controlul acestor activități, controale al căror grad de toleranță va fi zero!

De asemenea, atenționăm toți operatorii de transport că neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 67 din OUG 70/2020, de a asigura accesul la transport gratuit al elevilor, poate fi sancționată fie cu încetarea contractelor de delegare a serviciului public de transport rutier de persoane prin curse regulate la nivel județean, fie cu retragerea licenței de traseu, în cazul transportului interjudețean.

Totodată, solicităm cetățenilor să respecte măsurile stabilite de autorități și de specialiști, pentru a proteja sănătatea tuturor", a comunicat prefectul.

Acesta a îndemnat la respectarea regulilor de distanțare fizică, limitarea întâlnirilor cu mai multe persoane, evitarea zonelor aglomerate și respectarea cu strictețe a regulilor de igienă personală.

Vineri, Dâmbovița avea șase focare active de coronavirus, din care trei în familii, iar trei la societăți din Pucioasa și Târgoviște, respectiv la o stație de dializă din municipiul reședință de județ. De asemenea, șapte unități de învățământ, cu peste 1.200 de elevi, se aflau în Scenariul 3, organizând cursuri doar on-line.

 

 

Image
Image
Image