fbpx

Prefectura Dâmbovița cere sprijin de la Guvern pentru zonele afectate de calamități

Prefectura Dâmbovița cere sprijin de la Guvern pentru zonele afectate de calamități

Prefectura Dâmbovița a anunțat, săptămâna trecută, că a solicitat un sprijin de 5,6 milioane de lei, pentru refacerea infrastructurii afectate de calamitățile din ultimele săptămâni.

Reprezentanții Prefecturii au anunțat că, pe 22 iulie, Comitetul Județean pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat Hotărârea nr. 136/22.07.2021 pentru solicitarea alocării unor sume de bani din fonduri la dispoziția Guvernului în vederea refacerii obiectivelor afectate în zona montană a județului Dâmbovița. Mai precis, era vorba despre porțiunea afectată din DJ 714, un pod care face legătura cu zona de camping de la Zănoaga și podul către zona Horoabe.

“Au fost întocmite, la nivelul Instituției Prefectului și a Consiliului Județean Dâmbovița, Proiectul de Hotărâre de Guvern și nota de fundamentare, înregistrată în cadrul IP Dâmbovița cu nr. 7398/23.07.2021 și în cadrul CJ Dâmbovița cu nr. 18065/22.07.2021. În data de 26 iulie a.c, Instituția Prefectului-județul Dâmbovița a înaintat către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru analiză, avizare și supunere spre aprobare, Proiectul Hotărârii de Guvern privind alocarea sumei de 5.600 mii lei din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul pe anul 2021, pentru județul Dâmbovița, în vederea realizării în regim de urgență a lucrărilor necesare pentru refacerea și punerea în siguranță a unor obiective de infrastructură de interes județean, afectate ca urmare a calamităților naturale”, a informat Prefectura Dâmbovița.

Traseu montan închis din nou, ca urmare a fenomenelor meteo

Salvamont Dâmbovița a anunțat, la finalul săptămânii trecute, că un traseu din Bucegi va fi ținut închis până pe 9 august, acesta fiind grav afectat de fenomenele meteo. “Traseul Tabăra Vânătorul - Cheile Orzei - Cheile Zănoagei - Zănoaga este închis până luni, 9 august 2021. În urma vremii capricioase din ultimele zile, traseul a fost semnificativ afectat, podețele fiind rupte, iar traversarea râului în 3 porțiuni este imposibilă din cauza brazilor căzuți și a nivelului crescut al apei”, au precizat, vineri, salvamontiștii dâmbovițeni, după ce masivul Bucegi s-a aflat sub cod roșu de furtună, grindină și ploi abundente.

Traseul a fost închis și în urma viiturii produse pe 20 iulie.

 

 

Image
Image
Image

Publish modules to the "offcanvas" position.