În dimineața zilei de 2 octombrie, în intervalul orar 06:00-10:00, polițiștii Poliției Municipiului Moreni au desfășurat o razie cu efective mărite, pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică și reducerea riscului rutier, în municipiul Moreni, dar și pe raza comunelor arondate.
În cadrul acțiunii, au fost legitimate peste 240 de persoane, verificate peste 230 de autovehicule și testate în vederea depistării consumului de alcool 231 de participanți la trafic.
Potrivit IPJ Dâmbovița, cu ocazia organizării acțiunii, polițiștii au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară, emise de Judecătoria Moreni, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de delapidare.
În plus, au fost puse în executare 4 mandat de aducere privind persoanele bănuite de comiterea infracțiunii, urmată a se continua cercetările sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni.
Razie cu peste 150 de polițiști și jandarmi, vineri, în zona Ploieștiului. Este a treia acțiune de acest fel, în tot atâtea zile
Sursă foto/video IPJ Dâmbovița.