Subofițerul ISU Dâmbovița prins în flagrant a fost condamnat, în primă instanță, la cinci ani de închisoare

Subofițerul ISU Dâmbovița prins în flagrant a fost condamnat, în primă instanță, la cinci ani de închisoare

Un subofițer din cadrul ISU Dâmbovița, reținut pentru luare de mită după ce a fost prins în flagrant, în luna septembrie, a fost găsit vinovat de judecătorii Tribunalului Militar și condamnat la cinci ani de închisoare. Hotărârea nu este definitivă.

Decizia a fost pronunțată în cursul săptămânii trecute. Bărbatul, plt. adj. șef în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului Dâmbovița, aflat în arest la domiciliu, a fost condamnat "la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare. Alături de pedeapsa închisorii, inculpatului i s-a aplicat pedeapsa amenzii în cuantum de 200 de zile-amendă fixându-se cuantumul unei zile-amendă la suma de 60 lei. Pe lângă pedeapsa principală rezultantă a închisorii, inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita orice activități care presupun executarea de controale privind aplicarea normelor legale, eliberarea de autorizații, avize, atestate, permise ori documente similare, necesare desfășurării unor activități, constatarea și/sau sancționarea contravențiilor, precum și a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a), b), d), h), j) și k) Cod penal, pe o perioadă de 4 (patru) ani", informează Direcția Generală Anticorupție, arătând că hotărârea nu este deocamdată definitivă.

Sursa citată menționează că instanța a mai decis ca inculpatului să-i fie aplicată și pedeapsa complementară a degradării militare.

Citiți și: Un subofițer din cadrul ISU Dâmbovița a fost trimis în judecată pentru luare de mită

Subofițerul a fost trimis în judecată în luna octombrie, de procurorii Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. "În fapt, la data de 26 septembrie 2019 ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Dâmbovița, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, l-au prins în flagrant pe subofițer în timp ce pretindea de la un denunțător suma de 5.000 lei, din care a primit efectiv 1.000 de lei, pentru a nu lua măsurile legale în legătură cu nereguli constatate pe linie de P.S.I. la o societate comercială și pentru a nu sancționa contravențional societatea cu amendă în valoare de 50.000 lei. La percheziția corporală efectuată cu ocazia flagrantului, asupra subofițerului a fost găsită suma totală de 6.000 lei, între care și banii primiți cu titlu de mită. Ulterior, în urma activităților procedurale efectuate, a mai fost identificat un denunțător, de la care subofițerul a solicitat și a primit sumele de 5.000 lei, respectiv 1.000 lei, cu ocazia efectuării a trei controale la societatea comercială ce îi aparține", reamintesc reprezentanții DGA.

 

Image
Image
Image
Image