Tânăr rănit într-un accident rutier petrecut în comuna Ion Luca Caragiale

accident

Joi, 11 decembrie, în jurul orei 13:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, în comuna Ion Luca Caragiale.

Potrivit IPJ Dâmbovița, din verificările efectuate s-a stabilit faptul că un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din comuna Potlogi, în timp ce ar fi condus o autoutilitară pe DN 72, în comuna Ion Luca Caragiale, ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din municipiul Târgoviște.

În urma accidentului, un tânăr, în vârstă de 21, din comuna Nucet, pasager în cea de a doua autoutilitară, a fost rănit. Acesta a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Cei doi conducători auto au fost testați în vederea depistării consumului de alcool, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Sursă foto ilustrativ, cugetliber.ro.