fbpx

Tânărul care și-ar fi ucis nepoata de numai 6 ani a fost arestat preventiv. Crima, comisă ca răzbunare

Tânărul care și-ar fi ucis nepoata de numai 6 ani a fost arestat preventiv. Crima, comisă ca răzbunare

Caz zguduitor în comuna dâmbovițeană Cojeasca. O fetiță de 6 ani a fost ucisă, sâmbătă, principalul suspect fiind unchiul copilei. Acesta are doar 25 de ani și a fost arestat preventiv.

 

“La data de 17 iulie a.c., polițiștii au fost sesizați prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgentă 112 , de un bărbat cu privire la faptul ca în timp ce se afla pe raza comunei Cojasca, și-ar fi omorât nepoata in vârsta de 6 ani.

Polițiștii s-au deplasat în timpul cel mai scurt la fata locului, unde au identificat bărbatul respectiv, în vârstă de 25 de ani, acesta fiind imobilizat și condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița”, a anunțat inițial IJP Dâmbovița. 

Arest preventiv

În cauză, sunt efectuate cercetări sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale in consecință.

Potrivit unei informări transmise duminică seară de IJP, față de bărbatul 25 de ani, din Cojasca, Tribunalul Dâmbovița a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Tânărul se află în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Dâmbovița.

Copil ucis din răzbunare

Se pare că individul ar fi sunat chiar el la 112, iar la audieri le-ar fi spus anchetatorilor că a comis crima pentru a se răzbuna pe tatăl fetiței, fratele său, care se află la muncă în Germania. Copila se afla în grija bunicilor când a fost luată din curte de criminal, dusă într-o pădure din apropiere și ucisă. Făptașul ar fi așteptat echipajele de urgență chiar lângă trupul neînsuflețit al fetiței.

Foto cu caracter ilustrativ (emaramures.ro)

Image
Image
Image

Publish modules to the "offcanvas" position.