fbpx

TÂRGOVIȘTE: Angajații de la Asistență Socială cer spor pentru că se confruntă cu risc de “apatie”, “plictiseală”, “moleșeală”

TÂRGOVIȘTE: Angajații de la Asistență Socială cer spor pentru că se confruntă cu risc de “apatie”, “plictiseală”, “moleșeală”

Finalul lunii septembrie a adus un conflict de muncă în administrația locală din Târgoviște. Mai mulți angajați ai Direcției de Asistență Socială au protestat după ce autoritățile locale și-au exprimat intenția de a tăia sporul de risc de 15% ca urmare a expirării buletinului de determinare în baza căruia se stabileşte acesta.

Primarul Cristian Stan a spus că sporul se va acorda în continuare asistenţilor personali pentru persoane cu dizabilităţi, ceea ce ar însemna în jur de 300 de persoane, dar Sindicatul Valahia consideră abuzivă decizia și susține că sporul trebuie acordat tuturor angajaţilor, care sunt peste 700. Sindicaliștii au prezentat și un buletin de analiză în care se precizează că riscurile meseriei sunt: oboseala, apatia, surmenajul, plictiseala sau moleşeala.

„Deocamdată sunt promisiuni că se încearcă să se rezolve. Nu se va rezolva decât atunci când o să fie negru pe alb şi în fluturaş, iar salariaţii îşi vor păstra sporurile. Există condiţii, avem buletine noi de determinare, toţi angajaţii din asistenţă socială, fie că sunt asistenţi personali sau cei care lucrează cu persoane cu dizabilităţi, toţi au dreptul la aceste sporuri. Au salarii foarte mici”, spune Nicolae Dragodănescu, lider de sindicat Sindicatul Valahia, pentru Adevarul.

Cristian Stan: "Nu pot să fiu de acord cu sporuri salariale care nu se justifică"

Replica primarului nu s-a lăsat așteptată. “În primul rând, respect cu adevărat munca tuturor celor care lucrează la DAS, am fost și sunt alături de ei în toate solicitările care țin de îmbunătățirea condițiilor de lucru, infrastructură etc. Nu există niciun comentariu în privința asta. Mai departe, însă… Sunt un primar cu capul pe umeri și treaba mea e să gestionez cu responsabilitate și în respectul legii sarcinile financiare ale instituției. Nu vreau să intru în detalii, dar NU POT SĂ FIU DE ACORD CU SPORURI SALARIALE CARE NU SE JUSTIFICĂ. Nu pot să dau sporuri de 15% pentru cineva care spune că „ e supus apariției oboselii și surmenajului, ceea ce duce la APATIE! PLICTISEALĂ! MOLEȘEALĂ!”. Cum??? Ăsta e factor de risc? Că un angajat se plictisește? Nu vreau să fiu dur în cuvinte, dar nu cred că oamenii care muncesc cinstit în orașul ăsta pot concepe așa ceva”, a transmis edilul.

Referitor la prevederile legale, primarul municipiul Târgoviște a punctat că, “pentru un spor de până la 15%, trebuie să se constate existența a cel puțin patru factori de risc. În buletinul de determinare prin expertizare emis de DSP Dâmbovița există un singur (1) factor de risc. Drept pentru care, NU, eu nu pot să fiu de acord cu acordarea unor sporuri fără noimă. Nu mă lasă legea, nu mă lasă bunul simț. Și încă ceva: în 10 ani de zile (2011 - 2021) nu au existat boli profesionale sau accidente la locul de muncă la personalul Direcției de Asistență Socială”.

Mesajul edilului a fost însoțit de imagini de la locul de muncă al protestatarilor, “foto care evidențiază «riscurile și condițiile vătămătoare» din sistemul de asistență socială târgoviștean, de natură sa determine sporuri”, după cum a punctat Cristian Stan.

 

Image
Image
Image

Publish modules to the "offcanvas" position.