fbpx

TÂRGOVIȘTE: Clădirea de la gară a Poștei intră în sfârșit în reparații

TÂRGOVIȘTE: Clădirea de la gară a Poștei intră în sfârșit în reparații

O clădire ruinată de o explozie produsă în anul 2000, aparținând Poștei Române, va intra în  sfârșit în reparații.

Fost Oficiu de Poștă în Târgoviște, imobilul de pe str. Gării, aflat în apropierea Gării de Sud, a fost serios în urma unei explozii produse în anul 2000, din cauza unei acumulări de gaze. Vreme de mai bine de 20 de ani, clădirea a fost practic abandonată, devenind un punct negru al orașului, dar și un adevărat pericol. Abia acum, Poșta Română a demarat lucrări de reparație.

“După mai bine de 20 de ani, o veste bună, în sfârșit, cu privire la clădirea aparținând Companiei Naționale «POȘTA ROMÂNĂ»,, situată pe strada Gării din municipiul Târgoviște! La cererea proprietarului menționat, Primăria Târgoviște a emis autorizația de construcție în vederea reparării imobilului amintit, distrus în mare parte, în urma unei explozii cauzate de o acumulare de gaze. Nu știu dacă lucrările pe care administrația locală târgovișteană le derulează în zonă au determinat luarea acestei decizii, cert este însă că «POȘTA ROMÂNĂ» a ieșit, în cele din urmă, din pasivitatea manifestată timp de mai bine de 2 decenii. Așteptăm începerea lucrărilor”, a anunțat primarul Cristian Stan.

Patru ani de promisiuni

Într-un răspuns transmis la întrebarea adresată pe acest subiect de Oana Vlăducă, fost deputat, în 2017 compania amintită explica, prin intermediul Ministerului Transportului, că între Poșta Română și Distrigaz a avut loc un proces finalizat după 14 ani, în anul 2014, prin care compania a primit despăgubiri de aproximativ 700.000 de lei, iar demararea efectivă a lucrărilor a fost întârziată, apoi, de lipsa unor documente din acele de proprietate. Atunci existau promisiuni că imobilul va fi inclus în planul de investiții pe 2018, dar acest lucru s-a întâmplat, iată, abia trei ani mai târziu.

 

Image
Image
Image

Publish modules to the "offcanvas" position.