TÂRGOVIȘTE: Parcul de la UM Gară va fi inaugurat pe 1 Iunie

TÂRGOVIȘTE: Parcul de la UM Gară va fi inaugurat pe 1 Iunie

Conducerea Primăriei Târgoviște a anunțat că, de Ziua Copilului, pe 1 Iunie, va inaugura cel mai nou și “cel mai spectaculos” parc din municipiu.

Parcul a fost amenajat printr-un proiect de fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, iar valoarea investiţiei este de 7.080.721,49 lei, inclusiv TVA.

Administrația locală a valorificat o suprafaţă de 16.481 mp. Proiectul a presupus amenajarea suprafeţe de peste 14.000 mp., ca spațiu verde, dar și construirea unei piațete, a unei fântâni arteziene, a unui loc de joacă, a unei zone de fitness, a unei biblioteci în aer liber, a aleilor pietonale și a pistelor pentru biciclete.

Spațiul verde include zone cu vegetație bogata și peluze care vor putea pot fi folosite ca locuri de picnic.

În cadrul proiectului au fost plantați 500 de arbori și arbuști din specii rășinoase și foioase, spațiul fiind dotat inclusiv cu sistem automat de irigații.

Printre dotări mai trebuie amintite stâlpi de iluminat ci corpuri LED, iluminatul decorativ cu bolarzi si proiectoare, o rețea de cișmele și toalete, bănci, rastele și o stație de biciclete.

Proiectul completează investiții într-o zonă în plină dezvoltare ce cuprinde deja Dâmbovița Mall, drum pe patru benzi, rețea de iluminat public și rețea de canalizare, după cum a punctat primarul Cristian Stan.

Edilul a anunțat, în cursul săptămânii trecute, că noul parc va fi inaugurat pe 1 Iunie.

 

Image
Image
Image