fbpx

Trei persoane reținute pentru că ar fi furat din morminte

Trei persoane reținute pentru că ar fi furat din morminte

Image
Image

IJP Dâmbovița a anunțat că trei persoane au fost reținute de polițiști pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și profanare de morminte. Acestea ar fi acționat în localități din Cluj și Dâmbovița.

 

“Cele trei persoane au fost depistate pe Autostrada 10 Turda-Sebeș, după ce în noaptea de 4 spre 5 decembrie a.c., ar fi profanat 6 morminte amenajate în cimitirul din localitatea Huedin, județul Cluj, de unde ar fi sustras 100 de euro și 10 lei.

 Ulterior, polițiștii s-au deplasat la domiciliile celor trei bărbați, în localitatea Dor Mărunt (Călărași - n.r.) și în orașul Pantelimon (Ilfov - n.r.), unde au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară.

 De asemenea, persoanele în cauză sunt bănuite că în noaptea de 10 spre 11 noiembrie ar fi pătruns în cimitirele din localitățile Petrești și Moara din Groapă, din județul Dâmbovița, unde ar fi forțat plăcile de ciment de la 13 cavouri și ar fi sustras bani și bijuterii, fiind creat un prejudiciu de 13.400 de lei”, informează IJP Dâmbovița.

Cercetări pentru furt șu profanare de morminte

Duminică, pe 5 decembrie, în urma cercetărilor efectuate de polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, cele trei persoane, cu vârste cuprinse între 24 și 40 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Ele sunt bănuite de comiterea infracțiunilor de furt calificat și profanare de morminte, iar astăzi vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești pentru dispunerea unor măsuri preventive.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor de la Direcția Operațiuni Speciale, de la structurile de investigații criminale din județele Cluj, Hunedoara și Alba și de la Poliția Orașului Lehliu Gară și Pantelimon, dar și cu participarea luptătorilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița și Călărași.

În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor prevăzute de lege.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Foto cu caracter ilustrativ (pressalert.ro)

 

Image

Publish modules to the "offcanvas" position.