Târgoviște. Trei autoturisme implicate într-un accident rutier produs pe Bulevardul Unirii

Târgoviște

Joi, 9 octombrie, în jurul orei 11:40, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Bulevardul Unirii, în municipiul Târgoviște.

Polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 68 de ani, din comuna Văleni-Dâmbovița, în timp ce ar fi condus un autoturism pe Bulevardul Unirii, în municipiul Târgoviște, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o tânără, de 18 ani, din orașul Pucioasa. Ulterior, cel de-al doilea autoturism ar fi fost proiectat într-un alt autoturism, condus de un bărbat, de 74 de ani, din municipiul Târgoviște.

În urma accidentului, șoferul de 74 de ani a fost rănit, fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Cei trei conducători auto au fost testați în vederea depistării consumului de alcool, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Foto ilustrtiv, IPJ Dâmbovița