Ultimele zile pentru trimiterea sugestiilor privind proiectul din zona Padina-Peștera

Ultimele zile pentru trimiterea sugestiilor privind proiectul din zona Padina-Peștera

Autoritățile dâmbovițene mai așteaptă, până pe 24 decembrie, propuneri și păreri cu privire la proiectul care vizează modernizarea zonei turistice Padina-Peștera.

Proiectul Peștera-Padina se află în faza dezbaterii tehnice a Master Planului - Strategie de dezvoltare spațială. “Etapa este deosebit de importantă pentru că sunt analizate toate aspectele care vor duce la realizarea cu succes a stațiunii de interes național din Bucegi. Documentația tehnică a fost transmisă în format electronic tuturor ministerelor, instituțiilor, companiilor și serviciilor care pot emite puncte de vedere în ceea ce privește infrastructura edilitară, infrastructura practicării sporturilor montane și alte investiții specifice unui astfel de proiect. Astfel, până pe 24 decembrie, sunt așteptate puncte de vedere oficiale, dar și propuneri constructive, astfel încât proiectul Peștera-Padina, prima stațiune care se proiectează în ultimii 30 de ani în România, să se poată derula fără sincope”, a transmis Consiliul Județean Dâmbovița.

În informarea pe această temă, administrația județeană anunță că setul de documente a fost trimis spre analiză Academiei Române, Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri - Direcției Generale de Turism, Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva - Administrației Parcului Natural Bucegi, Consiliului Științific al Parcului Natural Bucegi, Oficiului Județean de Telecomunicații Speciale Dâmboviţa, Agenției pentru Protecția Mediului Dâmboviţa, Administrației Naționale „Apele Române”, Inspectoratului de Poliție al Județului Dâmbovița, furnizorilor de servicii și utilități, dar și Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” - Centrul de Cercetare, Proiectare, Execuție și Consulting.

Autoritățile intenționează că, la sfârșitul lunii ianuarie, să organizeze o dezbatere publică pe aceeași temă.      

„Patrimoniul natural și antropic al județului Dâmbovița prezintă un potențial turistic extraordinar, turismul montan prefigurându-se a fi unul dintre principalele produse de promovare și dezvoltare a județului. Prin Hotărârea Guvernului României nr. 107/15.03.2018 privind aprobarea atestării unor localități sau părți din localități ca stațiuni turistice de interes național sau local, zona Peștera-Padina din comuna Moroeni, județul Dâmbovița, a fost atestată ca stațiune turistică de interes național. Proiectul strategic de cea mai mare importanță și amploare privind dezvoltarea turismului în județul Dâmbovița este reprezentat de valorificarea zonei Peștera-Padina din Parcul Natural Bucegi. În acest context, Consiliul Județean Dâmbovița a demarat elaborarea actualizării Planului Urbanistic Zonal al stațiunii turistice de interes național în corelație cu acest statut, precum și o serie de proiecte privind infrastructura edilitară, infrastructura practicării sporturilor montane și alte investiții specifice zonei”, au reamintit reprezentanții CJ.

 

 

Image
Image
Image