Poliţiştii din Pucioasa, judeţul Dâmboviţa, au intervenit în urma unui apel telefonic făcut de o femeie, prin care anunţa că o persoană a fost lovită.
Incidentul a avut loc miercuri seară, când polițiștii din cadrul Poliției Orașului Pucioasa au fost sesizați prin SNUAU 112 de către o femeie cu privire la faptul că o persoană a fost lovită.
Din primele cercetări, polițiștii au constatat că pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, un bărbat de 48 de ani, din Pucioasa, în timp ce s-ar fi aflat într-un magazin, ar fi lovit un tânăr de 24 de ani cu muchia unui obiect despicător și ar fi tulburat ordinea și liniștea publică. Victima a fost transportă la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
VIDEO 🎦 Incendiu, în urmă cu puțin timp, în curtea unui spital din Ploiești
Persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată de către polițiști la domiciliu, fiind condusă la sediul poliției pentru audieri, informează IPJ Dâmboviţa.
În baza probatoriului administrat, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanță. Joi, 28 noiembrie, acesta a fost prezentat magistraților, fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Polițiștii continuă cercetările, pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.