Un bărbat condamnat pentru omor a evadat, la Găești

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați, marți după-amiază, de către reprezentanții Penitenciarului Găești cu privire la faptul că un bărbat, de 35 de ani, din județul Iași, a evadat. Individul, condamnat la 15 ani de închisoare, pentru omor, era  încarcerat în regim deschis. Acesta ar fi părăsit punctul de lucru al unei societăți comerciale unde desfășura activități lucrative fără pază și nu a mai revenit la unitatea de detenție la terminarea programului de lucru.

Poliția a lansat un apel către populație, reușind să-l depisteze pe evadat, în jurul orei 20.00, în zona unei stații de alimentare cu carburant din Găești. Până atunci au fost instituite filtre atât pe raza localității, cât și la Petrești, Valea Mare și Mătăsaru, iar polițiștii au pornit în căutarea individului folosind inclusiv un câine de urmă.

Presa locală din Dâmbovița scrie că individul ar fi evadat pentru a se răzbuna pe o fată de care se îndrăgostise anul trecut, pe când lucra, fără pază, la restaurantul din zona stației de carburant unde a fost găsit, și care l-ar fi refuzat.

 

 

Image
Image
Image