Tragedie într-o familie din comuna dâmbovițeană Șelaru. Un bărbat și-a găsit fiica de 13 ani inconștientă, în baia locuinței. Echipajele medicale chemate să-i acorde primul ajutor nu au mai putut decât să constate decesul. Polițiștii fac cercetări, dar, potrivit unor surse, principala ipoteză e că adolescenta s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon.
"La data de 5 octombrie a.c., în jurul orei 22:46, polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Petrești au fost sesizați de un bărbat de 52 de ani, cu privire la faptul că fiica acestuia este inconștientă.
Din primele verificări, minora de 13 ani, din Șelaru, ar fi fost găsită inconștientă în baia locuinței.
Acesteia i-au fost acordate îngrijiri medicale, însă, din nefericire, a fost constatat decesul minorei.
La o primă examinare, aceasta nu ar prezenta urme vizibile de violență.
Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului", a anunțat IJP Dâmbovița.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, citate de presa locală, familia ar fi folosit, pentru încălzirea apei, un dispozitiv alimentat cu o butelie, iar principala ipoteză este că fata s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon.
O femeie care nu știe să scrie și să citească și-a omorât cu un medicament fiica de 11 luni