Un copil de 14 ani a luat maşina bunicii, a lovit o fată şi a fugit de la locul accidentului

Un copil de 14 ani a luat maşina bunicii, a lovit o fată şi a fugit de la locul accidentului
Un copil de 14 ani a ieşit la plimbare cu maşina bunicii pe un drum judeţean din Dâmboviţa, a lovit o tânără şi apoi a fugit de la locul accidentului (Foto: Arhiva Telegrama)
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

O fată de 16 ani a ajuns la spital, vineri, după ce a fost acroşată de un autoturism, într-o comună din Dâmboviţa. Maşina era condusă de un copil de 14 ani, care o luase din curtea bunicii şi care a fugit de la locul faptei după producerea accidentului.

Accidentul s-a produs vineri, în satul Voia din comuna dâmboviţeană Crângurile.

Tânăra lovită de maşină nu a suferit răni grave, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa.

Şoferul de ocazie a fugit de la locul accidentului

"La data de 10 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați cu privire la faptul că, pe drumul județean 702A, în localitatea Voia, s-a produs un accident rutier. În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat că o minoră, în vârstă de 16 ani, din Voia, ar fi fost acroșată de un autoturism, iar conducătorul auto ar fi părăsit locul producerii accidentului rutier. Victima a fost transportată la spital, fiind rănită ușor. În urma verificărilor efectuate de către polițiști a reieșit faptul că persoana care ar fi condus autoturismul ar fi un minor de 14 ani", a anunţat IPJ Dâmboviţa, într-un comunicat transmis sâmbătă.

Băiatul ar fi sustras autoturismul din curtea bunicii și, ulterior, l-ar fi condus pe Drumul Județean 702A, deși, în mod evident, nu deținea permis de conducere.

"În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia și furt în scop de folosință", a mai comunicat Poliţia Dâmboviţa.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image