VIDEO - Turiști lituanieni salvați de pe munte de jandarmi. Drumeții, neechipați corespunzător, au fost blocați de vremea rea

Jandarmii din cadrul Postului Montan Peștera au intervenit, în noaptea de joi spre vineri, în Munții Bucegi, pentru a sprijini doi turiști străini, lituanieni, care au solicitat ajutor.

Potrivit IJJ Dâmbovița, cei doi, de 30, respectiv 35 de ani, au plecat într-o drumeție de la telecabina Peștera, pe Valea Horoabei, și intenționau să ajungă la un loc de cazare din zona Padina. La un moment dat, turiștii s-ar fi abătut de la traseul practicat, au intrat în “Canionul Horoabei” și nu au mai putut continua deplasarea din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile și a faptului că nu erau echipați corespunzător.

"Ajunşi la faţa locului, jandarmii montani i-au găsit pe cei doi lituanieni epuizați fizic și dezorientați. Nefiind necesară acordarea măsurilor de prim-ajutor i-au condus în condiţii de siguranţă până la Padina, unde erau cazați. Acţiunea de salvare s-a încheiat cu succes după trei ore", a anunțat IJJ Dâmbovița.

Jandarmii atrag atenția că  zona “Canionul Horoabei”este una periculoasă, cu un grad de dificultate ridicat, ce poate fi parcursă numai cu echipament specific pentru alpinism.

Turiştii aflaţi în dificultate în zona Masivului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul unic de urgenţă„112” sau numerele de telefon 0749.058037 / 0749.034639, pentru a solicita sprijinul imediat al jandarmilor montani.

Image
Image
Image