Medic ginecolog prins în flagrant în timp ce lua mită

Medic ginecolog prins în flagrant în timp ce lua mită

Poliţiştii anticorupţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Giurgiu, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, cu sprijinul Serviciului Operaţii şi Serviciului Tehnic din cadrul D.G.A. - structura centrală, au surprins în flagrant luând mită un medic ginecolog din cadrul unui spital din municipiul Giurgiu. Potrivit DGA, acesta a primit suma de 500 de lei, cu titlu de mită, de la un martor denunţător (aparţinător al unui pacient), în scopul exercitării unor acte medicale.

Anchetatorii au mai aflat că, "anterior, medicul a mai pretins şi primit de la aceeaşi persoană, precum şi de la pacientul respectiv, suma de 600 de lei, tot în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu (efectuarea unei intervenţii medicale chirurgicale de cezariană). Dosarul penal a fost iniţiat ca urmare a unui apel telefonic la linia Call Center anticorupţie gratuită a Direcţiei Generale Anticorupţie 0800.806.806. Persoana prinsă în flagrant a fost condusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, unde i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală de suspect pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, procurorul de caz dispunând măsura preventivă a reţinerii pe o durată de 24 de ore. Cercetările continuă în vederea clarificării cauzei sub toate aspectele, iar în cursul zilei de astăzi, 27.10.2020 urmează a se dispune cu privire la măsurile procesuale adecvate, în raport de evoluţia anchetei", au precizat reprezentanții DGA.

 

Image
Image
Image
Image
Image