Cauza probabilă de producere a incendiului din comuna Grindu a fost stabilită ca fiind un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.
Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru lichidarea unui incendiu produs în podul unei locuințe, în localitatea Grindu. A ars o suprafaţă de aproximativ 10 metri pătrați din acoperiș.
Şase morţi şi şapte răniţi într-un incendiu devastator la un azil de bătrâni de la periferia Belgradului
În acest context, ISU Ialomiţa reaminteşte măsurile necesare pentru preîntâmpinarea incendiilor de acest gen, care pornesc de la coșurile de fum deteriorate, necurățate sau neizolate corespunzător:
- Coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curăţate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), de persoane specializate şi autorizate;
- Se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile;
- În podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile;
- Coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 cm.