Luni după-amiază (n.r. 6 octombrie), Detașamentul de pompieri Slobozia a fost solicitat să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență, generată de producerea unui accident rutier, în localitatea Andrășești.
Potrivit ISU Ialomița, în accident au fost implicate două autoturisme.
Au intervenit la locul evenimentului o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. În sprijinul acestora au acționat și patru echipaje ale SAJ Ialomița și elicopterul SMURD.
În urma impactului au fostă rănite trei persoane. Acestea erau conștiente și cooperante, dar două persoane erau încarcerate. Acestea au fost extrase dintre fiarele contorsionate ale autoturismului și predate echipajelor medicale.
După evaluare și monitorizare, o persoană a fost transportată la o unitate spitalicească din municipiul București, iar celelalte două la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, pentru investigații medicale.
Trei răniți în urma accidentului de la Râfov. Una dintre victime, în stare gravă, a fost trimisă la București
Sursă foto ISU IALOMIȚA