fbpx

COMUNICAT DE PRESĂ | Elevii din Prahova au vizitat Stațiile de Tratare ESZPH în Săptămâna Verde și Săptămâna Altfel

COMUNICAT DE PRESĂ | Elevii din Prahova au vizitat Stațiile de Tratare ESZPH în Săptămâna Verde și Săptămâna Altfel

Image
Image

Ploiești, 12 aprilie 2023. În Săptămâna Verde și Săptămâna Altfel, Stațiile de Tratare Exploatare Sistem Zonal Prahova au primit vizita elevilor de la mai multe școli din Prahova. Scopul acestor vizite didactice a constat în conștientizarea elevilor cu privire la importanța apei ca lichid natural și în calitate de resursă naturală regenerabilă.

Vizita elevilor de la școlile din Prahova în Săptămâna Verde și Săptămâna Altfel ne-au oferit posibilitatea să împărtășim informații importante despre apă, resursă prețioasă care are nevoie de protecție și o utilizare responsabilă.

În cadrul acestor evenimente, elevii au aflat informații despre drumul apei de la sursă până la robinet, precum și despre procesele tehnologice care stau la baza tratării corecte a acesteia.

O altă acțiune utilă a fost participarea în laboratorul de microbiologie la acțiuni de testare a apei. Elevii au aflat ce tipuri de bacterii sunt prezente în apă și cum se interpretează rezultatele bacteriologice, obținute în urma însămânțării probelor de apă pe medii de cultură specifice.

Elevii au fost foarte interesați să afle că 85% din bolile dezvoltate de om se transmit prin intermediul apei, aceste boli fiind cunoscute ca infecții hidrice. Vizitatorii au înțeles că procesul de potabilizare este foarte important și se desfășoară cu rigurozitate, astfel încât apa potabilă să îndeplinească cerințele de calitate stabilite prin Directivele Europene și transpuse în legislația românească. Mult mai gustoasă și mai ieftină decât apa plată, apa de la robinet este cea mai sigură apă potabilă, deoarece este permanent monitorizată în laboratoarele proprii și în laboratoarele Direcției de Sănătate Publică Prahova.

Exploatare Sistem Zonal Prahova încurajează și susține aceste inițiative din dorința de a oferi elevilor acces la informații verificate și utile. De asemenea, societatea are în vedere conștientizarea tinerei generații asupra problemelor de mediu, protejarea cursurilor de apă fiind unul dintre obiectivele noastre majore.

***
Societatea EXPLOATARE SISTEM ZONAL PRAHOVA SA este principalul producător de apă potabilă pentru 84 % din populația județului Prahova și de apă de uz industrial pentru multiple societăți comerciale. Societatea colaborează cu Administrația Națională „Apele Române”, ca autoritate centrală și acționar unic, precum și cu deținătorii de lucrări construite pe ape sau în legatură cu apa, cu furnizorii, beneficiarii, instituțiile economico-financiare și de control.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 

 

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră! 

 

Image

Publish modules to the "offcanvas" position.