Distrugerea ambroziei este și obligația ploieștenilor proprietari sau administratori de terenuri

Proprietarii de terenuri au obligația să ia măsuri pentru distrugerea ambroziei
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Primăria Municipiului Ploiești, prin Regia Autonomă de Servicii Publice, reamintește proprietarilor, administratorilor și deținătorilor de terenuri că sunt obligați să ia măsuri corespunzătoare în vederea distrugerii ambroziei.

“Astfel, în scopul aplicării prevederilor Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii AMBROZIA, cu modificările și completările din Legea nr.129/2020, Primăria Municipiului Ploiești informează proprietarii sau deținătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcții, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole, că au obligația de a desfășura, începând din luna iulie, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante și apariția primelor inflorescențe, lucrări de întreținere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări și metode specifice, măsurile urmând să fie menținute până la sfârșitul perioadei de vegetație a plantei”, se arată într-un comunicat de presă.

AMBROZIA (Ambrosia artemisiifolia) este o plantă cu caracter invaziv, puternic alergenă. În perioada înfloririi expunerea la polenul acestei plante poate cauza reacții de tip alergic persoanelor sensibile.

“Implicarea cetățenilor în demersurile de combatere a plantei, mai ales a celor care dețin suprafețe de teren infestate, este de natură a reduce incidența cazurilor de alergie la polenul acestei plante.

Precizăm, totodată, că în cazul în care se vor identifica locații pe domeniul public în care crește această plantă, reprezentanții Serviciului de Gospodărire Urbană vor interveni, prin mijloace specifice, în locațiile respective, astfel încât acest aspect să fie înlăturat.

Informații suplimentare legate de metodele de prevenire și combatere a plantei pot fi obținute fie de la Direcția pentru Agricultură Județeană Prahova (tel.0244-593210), fie accesând site-urile Ministerului Mediului www.mmediu.ro,  Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale www.madr.ro și pe cel al Ministerului Sănătății www.ms.ro”, se mai arată în comunicat.

Ploieștenii pot semnala prezența plantei direct dispeceratului Primăriei Municipiului Ploiești (tel.0244 984), S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești (tel. 0244 977), sau Poliției Locale (tel.0244 954).

Nerespectarea obligațiilor legale constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1 000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice și cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice.

Implicarea cetățenilor în demersurile autorităților locale de limitare a răspândirii și distrugerii acestei plante alergene este deosebit de importantă și necesară, având în vedere incidența crescută a cazurilor de alergie la polenul acestei plante în rândul populației.

Sursă foto gds.ro.

Image