E.S.Z. Prahova: Pentru ape mai curate!

E.S.Z. Prahova: Pentru ape mai curate!
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Societatea Exploatare Sistem Zonal Prahova (ESZPH), în calitate de producător de apă potabilă și tratată, marchează astăzi, 29 iunie - Ziua Internațională a Dunării - moment în care celebrăm unul dintre cele mai mari sisteme fluviale din Europa, precum și oamenii și viața sălbatică ce depind de fluviu.

La propunerea țărilor dunărene și a Comisiei Internaționale pentru Protecția Fluviului Dunărea, sloganul din acest an este „Descoperă Dunărea”. Cu acest prilej, toate manifestările dedicate acestei zile transmit în același
timp un mesajul comun – acela de a-şi uni forţele în sprijinul protejării fluviului și a apelor de pretutindeni.

În ceea ce privește Dunărea, potrivit unor studii realizate în 2016 în Germania și Austria de către Comisia Internațională pentru Protecția Dunării (ICPDR), circa 90% din cantitatea totală de plastic din fluviu ajunge în apă în urma activităților de aruncare a deșeurilor sau prin vânt și numai 10% din cantitate este generată de procesele de producție industrială. ICPDR a publicat și o hartă care scoate în evidență sursele de poluare pentru Dunăre, de la izvorul din Germania până în Marea Neagră:

 

Hartă cu toate sursele de poluare pentru Dunăre. Sursa foto

La începutul lunii martie 2022, reprezentanții a 175 de țări s-au întrunit la Nairobi (Kenya) în cadrul unei adunări a Națiunilor Unite și au ajuns la un acord pentru a negocia un pachet de măsuri care să limiteze cantitatea de plastic produsă și utilizată la nivel global. Țările și-au asumat angajamentul ca tratatul să fie semnat până la sfârșitul anului 2024

Dacă vorbim de deșeuri în general, varietatea celor care ajung în ape este uriașă – de la deșeurile de ambalaj până la deșeuri industriale. Acestea contaminează apa ce urmează a fi potabilă, afectează fauna și întregul ecosistem. De asemenea, deșeurile depozitate ilegal sunt o sursă de poluare și pentru pânza freatică. Iată este o clasificare oficială a deșeurilor făcută de Agenția Europeană de Mediu:

  • Deșeuri municipale – acestea constituie cca 7-10 % din totalul deșeurilor generate în UE și prin faptul ca sunt compuse din deșeuri mixte și se afla în apropierea orașelor/satelor sunt și printre cele mai greu de gestionat.
  • Deșeuri periculoase – acestea sunt materiale și substanțe care, prin compoziția lor, au un grad ridicat de poluare și pot afecta negativ fauna, flora și oamenii.
  • Nămoluri de epurare – acest tip de deșeuri este generat prin tratarea soluțiilor epuizate și epurarea apelor uzate și sunt clasificate, de asemenea, drept deșeuri periculoase.
  • Deșeuri de ambalaje – acestea însumează toate ambalajele (de unică folosință, plastic, sticlă, aluminiu etc.) generate atât de gospodării, cât și de industrii.
  • Deșeuri provenite de la producția energiei electrice.
  • Deșeuri electronice – toate aparatele ce folosesc electricitate (se bagă în priză pentru a fi folosite) devin, mai devreme sau mai târziu, DEEE-uri – deșeuri de echipamente electrice și electronice.

În acest context, în calitate de producător de apă, E. S. Z. Prahova atenționează că apa poluată este o problemă reală atât pentru mediul înconjurător, cât și pentru sănătatea umană și ia naștere la nivel micro. Spre exemplu, după fiecare ploaie torențială și inundație, râurile noastre colectează mii și milioane de PET-uri și alte deșeuri ce au ajuns în ape din cauza neglijenței oamenilor. Aceste depozite de deșeuri, în afara faptului că modifică peisajul și calitatea aerului din jur, poluează extrem apele de suprafață și modifică fertilitatea și calitatea solului din jur. Aceeași situație se întâlnește și în proximitatea stațiilor de tratare apă ale E.S.Z. Prahova, care sunt asaltate cu tone de ambalaje aruncate la întâmplare.

 

Ca producător de apă potabilă ce are ca principii de bază în activități contribuția activă la protecția mediului și promovarea acțiunilor proactive pentru prevenirea poluării mediului și apelor, societatea Exploatare Sistem Zonal Prahova nu are cum să neglijeze sosirea lunii iulie, ce ne alătură la demersul Plastic Free July/ Iulie Fără Plastic - concept internațional despre conștientizare, schimbare și mobilizare a comunității în direcția protejării naturii. Așadar societatea anunță în luna ce urmează o serie de activități ce au ca scop informarea publicului larg cu privire la poluarea apelor cu plastic, consumul abuziv de plastic și încurajarea comunității la schimbare.

De asemenea, tot în luna iulie, anunțăm cu entuziasm că vom desfășura o acțiune de ecologizare în județul Prahova, ce va avea ca voluntari angajați ai societății noastre. Campania are ca scop ecologizarea zonelor afectate masiv de poluarea cu deșeuri (plastic, metal, sticlă, hârtie, cartoane, cauciuc, materiale textile, etc.), din proximitatea unei stații de tratarea a apei. Așadar, luna iulie o vom dedica activităților de ecologizare, de informare și educare a populației, toate având ca  scop principal creșterea calității vieții, prin dezvoltarea spiritului civic.

Societatea Exploatare Sistem Zonal Prahova subliniază că, în fiecare zi trebuie să purtăm responsabilitate și respect apelor și mediului, dar Ziua Internațională a Dunării poate fi încă o ocazie  în care să conștientizăm importanța pe care o are comportamentul nostru în raport cu tot ce ne înconjoară.

**Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!   

 

Image