fbpx

La Cerașu taxele locale și amenzile pot fi plătite de pe orice dispozitiv conectat la internet

La Cerașu taxele locale și amenzile pot fi plătite de pe orice dispozitiv conectat la internet
Image
Image

Primăria Cerașu este prima instituție din județul Prahova care calculează automat taxele locale și le încasează online prin portalul de e-Guvernare. Primăria Cerașu oferă posibilitatea plății tuturor taxelor locale și a amenzilor de pe orice dispozitiv conectat la internet. Este prima primărie din județul Prahova care permite calcularea automată a valorii taxelor locale pe baza criteriilor stabilite prin Codul Fiscal și Hotărârile de Consiliu Local, precum suprafață, procent, număr de persoane, durată, etc.

Aplicația Regista automatizează activitatea din instituțiile publice, facilitând atât o comunicare optimă între compartimente, cât și între funcționari și cetățeni, pentru o rezolvare rapidă și mult mai organizată a solicitărilor primite.

Regista oferă în premieră posibilitatea calculului automat al valorii taxelor de achitat. De exemplu, în cazul cererii de eliberare a unui certificat de urbanism, aplicația calculează automat valoarea taxei în funcție de suprafața clădirii. Astfel, cetățenii sau companiile nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la sediul primăriei pentru a afla cât au de plătit pentru fiecare taxă.

Totodată, cetățenii comunei pot plăti online rapid orice taxă sau amendă, fără a li se percepe niciun comision. În contextul epidemiologic actual, acest beneficiu elimină riscurile deplasărilor și aglomerării la ghișee.

De asemenea, Primăria Comunei Cerașu pune la dispoziția cetățenilor noi servicii online, împărțite în 6 noi secțiuni: Verificarea stării solicitări depuse, Formulare electronice, Sesizări, Programări online, Plăți online, Monitorul Oficial Local.

Noile aplicații online, disponibile prin portalul e-Guvernare Regista, pot fi accesate pe cerasu.regista.ro .

„Cerașu este prima autoritate publică locală din Județul Prahova care permite cetățenilor să calculeze automat valoarea oricărei taxe locale și să o achite online de oriunde ar fi. Toate plățile efectuate vor fi afișate în contul cetățeanului, aceștia având o evidență clară a fiecărei tranzacții. Prin utilizarea portalului public e-Guvernare Regista am reușit să păstrăm o comunicare eficientă între funcționari și cetățeni”, a declarat Alin Staicu, primar al comunei Cerașu.

Până în prezent, peste 750 de instituţii publice şi companii din toate judeţele ţării, dintre care 51 din județul Prahova, şi-au îmbunătăţit procesele de lucru și au redus birocraţia prin intermediul Regista. Aplicaţia are peste 15.000 de utilizatori la nivel naţional care au înregistrat de-a lungul timpului peste 16 milioane de documente. Aplicaţia Regista poate fi accesată de oriunde de către funcţionarii publici sau angajaţii companiilor, fiind disponibilă direct din browser, fără instalare. Compania care dezvoltă aplicația este partener Gold Microsoft și certificată ISO.


Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image

Publish modules to the "offcanvas" position.