Mai multe primării din Prahova au început să le distribuie măşti de protecţie şi modele de declaraţii oamenilor

Mai multe primării din Prahova au început să le distribuie măşti de protecţie şi modele de declaraţii oamenilor

Exemplu de implicare! În perioadă de pandemie, când materialele de protecţie şi dezinfecţie se găsesc tot mai greu pe piaţa liberă, autorităţile locale au început să le distribuie oamenilor, gratuit, o serie de obiecte extrem de necesare. În Prahova, mai multe primării le oferă locuitorilor, cu sprijinul funcţionarilor sau al unor voluntari, măşti de protecţie.

Un prim exemplu vine de la Sinaia. Primăria, devenită un fel de ghid de bune practici în foarte multe privinţe, a început luni o acţiune de distribuire către populaţie, lansând totodată şi o provocare pe reţelele de socializare, parte pentru a populariza măsura şi nevoia de folosire a acestor măşti în public, parte probabil pentru a face perioada de izolare să treacă mai uşor. "Acțiunea a început astăzi (n.r. luni) și continuă întreaga săptămână. Ajungem la toti cei care au domiciliul sau reședința în Sinaia. Am început distribuirea măștilor de protectie. Vă rugăm să le folosiți în spațiile publice dacă chiar este nevoie să ieșiți din casă. PROVOCARE: le puteți face o poză și să o postați cu un mesaj", a transmis Primăria Sinaia, pe pagina oficială de Facebook a instituţiei.

Şi la Tomşani sau Lipăneşti autorităţile locale au început să distribuie materiale de protecţie. Ca să vină în ajutorul oamenilor, primarii le-au oferit şi mai multe exemplare din modelele de declaraţie pe proprie răspundere necesară la părăsirea locuinţelor.

"Astăzi la nivelul localităţii Tomşani au fost distribuite 3000 de măşti de protecţie şi 6000 de declaraţii pentru cele 1300 de gospodării. Mulţumesc pe aceasta cale celor 15 persoane care au făcut parte din echipa care a distribuit plicurile cu formulare şi măşti. Cei care nu au fost găsiţi acasă le pot solicita de la Primărie sau prin telefon 0724574197 (Poliţia Locală). Având în vedere că măştile de protecţie se găsesc foarte greu încercăm în perioada următoare să mai achiziţionăm", a transmis, pe Facebook, primarul Mihai Florin Pelin.

"Primăria Lipănești pregătește kit-urile de protecție (mască de protecție- 2 buc, declarație pe propria răspundere-2 exemplare,recomandări prevenire răspândire coronavirus). Distribuirea către populație se va face în zilele următoare de către funcționari ai Primăriei și voluntari", a transmis şi Robert Nica, edilul din Lipăneşti.

În acelaşi timp, sunt şi multe primării care continuă să le ofere gratuit alimente şi alte produse esenţiale persoanelor cu venituri reduse sau celor greu deplasabile. Printre primele instituţii care au anunţat public această măsură, încă din martie, a fost Primăria Gorgota.

Image
Image
Image