Mii de oameni s-au mutat la Sinaia pentru a se izola pe timp de stare de urgenţă

Mii de oameni s-au mutat la Sinaia pentru a se izola pe timp de stare de urgenţă

În plină pandemie de coronavirus, populaţia oraşului Sinaia a crescut temporar cu aproape 5.000 de locuitori. Sunt români care au case de vacanţă şi au decis să îndure aici perioada de izolare, dar şi oameni care şi-au permis să închirieze locuinţe pentru una sau două luni, a povestit primarul oraşului, Vlad Oprea.

Într-o intervenţie la VPTV, la emisiunea "Dincolo de cuvinte", Vlad Oprea a vorbit despre provocările din perioada de pandemie. "Nu am avut până în momentul de faţă niciun caz depistat de coronavirus. E adevărat că am luat încă din primele momente foarte multe măsuri, care s-au dovedit corecte. Am avut şi noroc. Vreau să le mulţumesc sinăienilor şi celor care s-au stabilit în aceste luni la Sinaia pentru că au respectat toate deciziile luate. Noi am luat măsuri concrete şi cred că s-au dovedit şi foarte eficiente pentru a preîntâmpina orice problemă în această perioadă. În primul rând, pe partea de sănătate, am amplasat câteva clădiri de triaj, gonflabile, la intrare în spital, prin care intră şi personalul medical şi orice alt pacient, acele spaţii au fost transformate în centru de primiri urgenţe, au toate dotările, pe de altă parte am amenajat o clădire veche a spitalului, care era abandonată, am transformat-o în izolator, cu zece paturi, cu fiecare zonă individuală dotată cu absolut tot ce trebuie, pentru a nu pune în pericol bolnavii care sunt internaţi sau cei care vin cu probleme urgente la spital. Pe de altă parte, am strâns toţi psihologii din oraş care în această perioadă au avut mai puţin de lucru, care au lucrat intens atât cu personalul medical pentru a le acorda suport - pentru că la un moment dat problemele psihice pot fi mai grave decât problemele pe care le creează coronavirusul şi aceste lucruri se văd în timp. Am restricţionat accesul bătrânilor în mijloacele de transport în comun, am creat un grup de lucru format din angajaţii instituţiilor pe care le-am închis - Centrul Cultural, Clubul Sportiv - care au asigurat piaţa, dar şi suportul psihologic pentru aceşti oameni în vârstă care nu au avut voie să iasă din case şi care în această perioadă nu aveau pe nimeni să îi ajute. Am introdus, ca noutate, obligativitatea purtării măştii de protecţie, dublată de amenzi - amenda este de 100 de lei pentru cei care ies din casă fără mască - şi, evident, în acelaşi timp am luat măsura de a asigura măşti gratuite tuturor adulţilor din Sinaia. Acestea au fost distribuite de două ori până acum şi în continuare mergem mai departe cu distribuirea. De asemenea, în cadrul instituţiilor publice am luat măsuri, am trecut din primele zile pe online, toate cererile se pot depune online, şedinţele de Consiliu le-am făcut online, iar pentru plăţi am păstrat program, câteva ore pe zi, lunea. Prin intermediul Poliţiei Locale şi al grupului suport format din oamenii de la celelalte instituţii, am ţinut o legătură foarte bună pe cartiere, astfel încât unde aveam cea mai mică suspiciune să intervenim rapid", a povestit Vlad Oprea la VPTV.

"Au venit în jur de patru, poate chiar cinci mii de cetăţeni din diverse alte localităţi, în special din Bucureşti, care nu neapărat au case de vacanţă, au şi închiriat apartamente în Sinaia şi s-au stabilit aici pe perioada stării de urgenţă", a mai detaliat primarul oraşului Sinaia.

Image
Image
Image
Image