O grupare de cămătari a făcut victime în tot județul. Prejudiciul este de 150.000 de euro

O grupare de cămătari a făcut victime în tot județul. Prejudiciul este de 150.000 de euro
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Opt persoane vor fi aduse la audieri, miercuri, de polițiștii de Investigații Criminale care fac, în această dimineață, percheziții la patru adrese de pe raza municipiului Ploiești, într-un dosar de cămătărie și șantaj.

"Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada 2019-prezent, persoanele bănuite ar fi împrumutat diverse sume de bani unor persoane din județ, iar pentru recuperarea lor ar fi solicitat dobândă. Totodată, persoanele în cauză ar fi săvârșit asupra persoanelor împrumutate fapte de șantaj.    Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională se ridică la 150.000 euro", au precizat reprezentanții IJP Prahova.

În activități sunt angrenați și polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic Prahova, precum și jandarmi de la Gruparea Mobilă “Matei Basarab” Ploiești. Acțiunea a beneficiat de suportul operațional al  Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Foto cu caracter ilustrativ

 

Image