Primăria Ariceştii Rahtivani, una dintre cele mai bogate comune din România, a solicitat o finanţare de aproape 20 de milioane de euro de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul "Anghel Saligny", pentru devierea traficului greu.
Autorităţile din comuna de lângă Ploieşti au depus o cerere de finanţare în valoare de 97.534.125 de lei în cadrul Programului Naţional de Investiţii "Anghel Saligny" pentru proiectul de deviere a traficului greu, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Ministerului Dezvoltării. Iniţiativa apare în contextul în care comuna prahoveană, aflată lângă DN1şi străbătută de DN72, Ploieşti - Târgovişte, găzduieşte mai multe fabrici şi depozite logistice, înregistrând valori foarte mari ale traficului greu.
Proiectul depus de autorităţile din Ariceştii Rahtivani prevede realizarea unui traseu ocolitor pentru maşinile de mare tonaj, pe segmentul Stoeneşti - Ariceşti - Buda. Totodată, proiectul mai vizează şi amenajarea unei parcări pentru TIR-uri şi a unor alveole destinate transportului şi servicilor conexe. În prezent, comuna se confruntă cu probleme de trafic din cauza maşinilor de mare tonaj, iar pe DN72 apar frecvent accidente rutiere, multe dintre ele grave, pe porţiunea din faţa parcului industrial privat.
Nu este singurul proiect cu valoare mare propus de administraţia din Ariceştii Rahtivani. Primăria a solicitat aproape 93 de milioane de lei de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", şi pentru un sistem de canalizare a apelor menajere şi amenajarea unei staţii de epurare. Un al treilea proiect, cu o valoare care, prin comparaţie cu primele, deja pare modică, de 37,7 milioane de lei, a fost depus de administraţia locală pentru modernizarea, reabilitarea şi digitalizarea reţelei de alimentare cu apă potabilă.
Al patrulea şi ultimul proiect propune amenajarea unei reţele de piste, benzi şi trasee velo care să asigure legătura între Târgşoru Nou şi Ariceştii Rahtivani, cu o valoare eligibilă solicitată de la buget de puţin peste 6,2 milioane de lei.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!