În perioada 29-31.01.2024, autorităţile competente au desfăşurat controlul SEVESO la AQUILA PART PROD COM S.A, punct de lucru DEPOZIT PRODUSE PERICULOASE (produse ambalate) cu sediul în com. Aricestii-Rahtivani, str. Bruxelles, Nr.10, cod poştal 107026, Jud. Prahova.
Tematica controlului:
- verificarea stadiului implementării prevederilor Legii nr. 59/2016, privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanţe periculoase, privind:
- PPAM;
- stadiul realizării măsurilor trasate cu ocazia controlului anterior;
- verificarea listei/chestionarului de control;
- informarea publicului.
Inspecţia a fost efectuată de către o echipă formată din reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al jud. Prahova, Agenţia pentru Protecţia Mediului Prahova şi Garda Naţională de Mediu-Comisariatul Prahova.
Operatorul a notificat următoarele substanţe periculoase prezente pe amplasament: aerosoli, parfumuri, deşeuri de aerosoli, deşeuri de parfumuri.
Conform calculului de încadrare efectuat sub prevederile Legii nr.59/2016 amplasamentul se încadrează la nivel inferior.
Autorităţile competente au stabilit o serie de măsuri şi termene limită de realizare ale acestora, măsuri care reprezintă obligaţii conform încadrării operatorului ca obiectiv cu risc minor de producere a accidentelor provocate de substanţe periculoase.
Nu au fost aplicate sancţiuni.
AQUILA PART PROD COM S.A. a întocmit un plan cu termene de realizare şi responsabili pentru îndeplinirea în totalitate a măsurilor stabilite. Măsurile vor fi realizate în termenul stabilit în Raportul de Inspecţie.
AQUILA PART PROD COM S.A. răspunde de funcţionarea în condiţii de siguranţă a obiectivului, de prevenire a accidentelor majore şi de limitare a efectelor acestora asupra sănătăţii populaţiei şi mediului, pe toată durata de încadrare ca obiectiv tip SEVESO.
RESPONSABIL CU MANAGEMENTUL SECURITĂŢII, FLORIN ŞTEFAN