Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Sud Muntenia lansează controale tematice în şapte judeţe, inclusiv Prahova şi Dâmboviţa, la operatorii care fac transport de călători. Sunt verificate atât firme de transport, cât şi autogări.
Comisarii de la Protecţia Consumatorilor vor efectua controale în toate cele şapte judeţe ale regiunii Sud Muntenia. Acestea vin după o acţiune organizată joi în municipiul Piteşti, în urma căreia au fost descoperite mai multe probleme, care au dus inclusiv la oprirea din circulaţie a cinci mijloace de transport în comun şi suspendarea activităţii unei autogări. În urma acelei acţiuni, conducerea Comisariatului Regional, care are sediul în Ploieşti, a decis să extindă acţiunile în toată regiunea.
"În atenţia operatorilor economici care prestează servicii de transport public persoane, precum şi servicii de tip autogară în cadrul Regiunii Sud Muntenia (Prahova, Argeş, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi). În perioada următoare comisari din cadrul regiunii noastre vor desfăşura acţiuni de control pentru verificarea respectării prevederilor legale în vigoare privind protecţia consumatorilor", a anunţat CRPC Sud Muntenia, într-un mesaj publicat pe pagina oficială de Facebook.
Acesta a fost însoţit de mai multe fotografii de la prima acţiune, desfăşurată joi în Autogara Sud Piteşti. "La Autogara Sud Piteşti au fost verificate mai multe autovehicule pentru transport persoane, constatându-se următoarele deficienţe: balustrade de sprijin nefixate corespunzător, praguri deteriorate, podea cu porţiuni sparte, scaune defecte, instalaţii aer condiţionat nefuncţionale, etc. Au fost oprite de la utilizare până la remedierea deficienţelor 5 mijloace de transport. În Autogară, au fost constatate deficienţe în ceea ce priveşte starea spaţiilor de aşteptare, mobilierul exterior deteriorat, nefixat, grupuri sanitare insalubre. A fost oprită temporar activitatea Autogării, până la remedierea deficienţelor. Au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 60.000 lei", a mai anunţat instituţia.
In atentia operatorilor economici care presteaza servicii de transport public persoane, precum si servicii de tip...
Publicată de Comisariatul Regional Protecția Consumatorului - Regiunea Sud Muntenia pe Vineri, 1 aprilie 2022
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!