Un caz oribil se conturează în judetul Teleorman, unde o fată de doar 21 de ani a fost căsăpită cu un cuțit, cel mai probabil torturată și apoi aruncată pe un câmp.
Potrivit impactnews24.ro, presupusul ucigaș, un tânăr de 25 de ani, a intrat mai apoi cu mașina într-un copac de pe marginea drumului, la doar câțiva km de locul unde a fost găsit trupul fetei.
Băiatul nu ar fi suportat că fata avea o altă relație, așa că ar fi terorizat-o cu telefoanele. Au decis să se întâlnească, duminică seara, undeva în Alexandria, unde fata era cu actualul iubit, ca să tranșeze situația. Ulterior tânăra a fost găsită pe un câmp la zeci de km de Alexandria, lângă Bragadiru, localitatea de unde era tânărul.
Duminică seară, pe DJ 506, la ieșire din localitatea Bragadiru către Bujoru, mașina pe care o conducea fostul iubit al fetei s-a izbit puternic de un copac de pe marginea drumului. În urma impactului automobilul s-a tranformat practic într-un morman de fiare, din care tânărul n-a avut nicio șansă să scape cu viață.
Iubitul actual al fetei a căutat-o disperat toată noaptea, apoi a reluat căutările, la răsăritul soarelui, folosind o aplicație de localizare a telefonului fetei.
Luni dimineață, acesta a găsit trupul fără viață al fetei, la câteva sute de metri de ultima locație a telefonului, care de duminică seară a fost închis. Trupul plin de sânge avea foarte multe tăieturi de cuțit, spun martorii oculari.
Conform sursei citate, oamenii legii au început cercetările și vor să refacă pas cu pas firul evenimentelor, pentru a afla cine este criminalul și dacă a avut complici. Și reporterii locali vor ajuta la anchetă reconstituind paralel ultimele clipe ale celor doi tineri.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Sursă foto Antena3.ro.