Răfuială sângeroasă într-o localitate din Teleorman

Un bărbat 39 de ani, din Conțești, a ajuns la spital, după ce vecinul său l-a împușcat cu o armă neletală cu aer comprimat.

La data de 24 octombrie a.c., în jurul orei 14:10, polițiștii din cadrul Secției nr. 13 Poliție Rurală Smârdioasa și Serviciului AESP Teleorman au fost sesizați prin apel la numărul unic de urgență 112 de către un bărbat din comuna Conțești cu privire la faptul vecinul său a folosit o armă, trăgând asupra sa.

Potrivit explozivnews24.ro, polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constatat că atacatorul a folosit în mod ilegal o armă neletală cu aer comprimat, deținută fără drept și a rănit un bărbat în vârstă de 39 de ani, aflat în curtea vecină.

La sosirea polițiștilor tânărul de 31 de ani a devenit violent, motiv pentru care a fost încătușat.

Victima a ajuns la spital în vederea acordării de îngrijirilor medicale, iar arma a fost ridicată pentru cercetări.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de deținerea fără drept și uzul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, precum și lovirea sau alte violențe.

Credit foto explozivnews24.ro.

Image
Image
Image
Image