fbpx

Tănâră de 21 de ani, găsită moartă pe un câmp. Fata avea urme de violență de corp

Tănâră de 21 de ani, găsită moartă pe un câmp. Fata avea urme de violență de corp

Image
Image

Descoperirea șocantă a fost făcută de un bărbat, în această dimineață. Acesta a apelat numărul de urgență 112, unde a anunțat că a găsit trupul neînsuflețit al unei tinere în mijlocul unui câmp din apropierea localității Frumoasa, județul Teleorman. 

Potrivit Antena3.ro, la scurt timp după apel, polițiștii, dar și un echipaj medical, s-au deplasat la locul indicat de bărbat, unde au găsit-o pe tânăra decedată.

Oamenii legii au reușit deja să o identifice: este vorba despre o femeie în vârstă de 21 de ani, din municipiul Alexandria. 

Pe trupul neînsuflețit al tinerei au fost găsite urme de violență. Aceasta va fi transportată la Institutul Național de Medicină Legală pentru realizarea necropsiei. 

Anchetatorii merg în acest moment pe ipoteza comiterii unei crime. 

La fața locului sunt prezenți polițiștii dar și un procuror din partea parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, care continuă cercetările în acest caz. 

 

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!  

Sursă foto Antena3.ro.

Image

Publish modules to the "offcanvas" position.