În seara de duminică, 31 martie, Poliția Municipiului Alexandria a fost sesizată de către un bărbat din localitate cu privire la faptul că o persoană care conduce haotic un buldoexcavator i-a distrus culturile de mazăre.
La fața locului s-a deplasat o patrulă de siguranță publică, polițiștii efectuând semnal regulamentar de oprire, însă conducătorul vehiculului nu s-a conformat, continuându-și deplasarea pe centura ocolitoare a orașului și în zona extravilană.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Teleorman, citate de ziarulteleormanul.ro, în contextul redat mai sus, s-a procedat la urmărirea acestuia, în vederea opririi, însă conducătorul buldoexcavatorului ar fi încercat, în repetate rânduri, să lovească autospecialele și pe polițiști, moment în care aceștia au folosit armamentul din dotare, către anvelopele vehiculului, fără ca șoferul să oprească.
În extravilanul localității, terenul accidentat nu a permis urmărirea acestuia, ulterior vehiculul fiind abandonat pe câmp de către conducătorul auto și găsit de polițiști.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.
Potrivit sursei citate, luni dimineață, bărbatul, în vârstă de 57 de ani, s-a prezentat la sediul Poliției Municipiului Alexandria. A fost testat cu aparatele alcooltest și drugtest, rezultatele indicând faptul că nu se afla sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise. În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea întregii activități infracționale, urmând ca bărbatul să fie audiat.
Foto ilustrativ, stirileprotv.ro.