fbpx

Poliţist trimis în judecată de DIICOT pentru trafic de droguri

Poliţist trimis în judecată de DIICOT pentru trafic de droguri

Inculpaţii au fost prinşi în flagrant de DIICOT, în vară

Image
Image

Procurorii DIICOT au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a doi inculpaţi acuzaţi de trafic de droguri de mare risc, printre care, potrivit unor surse judiciare, s-ar afla şi un poliţist. Cei doi au fost prinşi în flagrant, în iunie, în timp ce vindeau cocaină unor consumatori din Craiova.

Potrivit anchetatorilor, cei doi inculpaţi au fost prinşi în flagrant pe 21 iunie, în timp ce vindeau şapte doze de cocaină, informează Gazeta de Sud. De asemenea, în unul dintre autoturismele folosite de inculpați, au fost descoperite alte două doze de cocaină. Mai departe, anchetatorii au efectuat trei percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost descoperite şi ridicate 20 de doze de cocaină, două pistoale și muniție, două telefoane mobile și o farfurie cu urme de cocaină.

Poliţist trimis în judecată pentru trafic de droguri

Procurorii DIICOT au stabilit că cei doi bărbaţi, începând cu anul 2021, au vândut cocaină cu 500 de lei gramul consumatorilor din Craiova. Pe 22 iunie, cei doi inculpaţi au fost arestaţi preventiv pentru trafic de droguri de mare risc. Mandatele de arestare au fost emise de Tribunalul Dolj. Potrivit unor surse judiciare, unul dintre inculpaţi ar fi un poliţist de la rutieră, care se afla în concediu pentru creşterea copilului la data faptei.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image

Publish modules to the "offcanvas" position.