Specialități grecești și liber la televizor, în noaptea de Revelion, pentru câteva sute de deținuți din România

Cei peste o mie de deținuți aflați în penitenciarele din Craiova vor avea parte de un tratament special de Revelion. "Pe 31 decembrie, la prânz, vor primi ciorbă ardelenească de porc, lahanorizo cu carne, o specialitate grecească, iar seara vor avea în meniu orez sârbesc cu carne de porc, murături asortate și plăcintă cu mere la desert", a declarat, pentru Mediafax, Andrei Oțel, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Craiova, unde execută pedeapsa  aproape 700 de deținuți.

Cei aproape 170 de minori de la Centrul de Detenție Craiova vor fi, la cumpăna dintre ani, departe de familie și prieteni, dar se vor putea consola cu meniul de sărbătoare pregătit ca la mama acasă: ciorbă de perișoare, friptură cu piure, tort și cremă de zahăr ars. Mâine, în prima zi a anului, ei vor avea în meniu ciorbă de vită, sarmale și gogoși, la masa de prânz, iar seara vor primi friptură cu piure și macaroane cu brânză.

Și cei peste 300 de deținuți de la Pelendava vor primi, de Anul Nou, ciorbă de perișoare, piftie, sarmale, friptură și cozonac. De asemenea, pentru că este o noapte specială, stingerea nu se va mai da la ora 22.00, iar deținuții se vor putea uita la televizor până după miezul nopții.

 

Image
Image
Image