O explozie neurmată de incendiu s-a produs, miercuri seară, într-un bloc din municipiul Craiova. În imobil se aflau aproximativ 50 de persoane. Deflagrația a fost atât de puternică încât o parte a primului etaj s-a prăbușit.
Autoritățile au activat Planul Roşu de Intervenţie. ”În urma evenimentului, s-a prăbuşit o parte a etajului 1. Pentru optimizarea misiunii de răspuns, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie care presupune suplimentarea resurselor medicale la faţa locului”, a transmis, miercuri seară, ISU Dolj.
La locul intervenției au fost direcționate 1 autospecială de stingere, 2 autospeciale de descarcerare, 1 container multirisc, 1 autospecială pentru transport victime multiple, 1 unitate de terapie intensivă mobilă, 3 ambulanțe SMURD și 2 ambulanțe aparținând SAJ, iar în sprijin, 1 container multidisc din cadrul ISU Olt.
O femeie prinsă sub dărâmături a murit, iar alte trei au fost rănite, fiind transportate la spital.
Focul a izbucnit într-un apartament situat la etajul I al unui bloc din Ploiești