Acuzat de pornografie infantilă, condamnat să lucreze într-un liceu

Acuzat de pornografie infantilă, condamnat să lucreze într-un liceu

Un bărbat de 41 de ani, din comuna gorjeană Bîlteni, a fost condamnat pentru pornografie infantilă în formă continuată. 

El a fost acuzat că, în perioada 2016-2019, ar fi deţinut şi pus la dispoziţie, pe internet, mai multe materiale pornografice cu minori, cu vârste cuprinse între 2 şi 14 ani.

Potrivit pandurul.ro, bărbatul și-a recunoscut faptele și a fost condamnat, marți, la 2 ani de închisoare cu suspendare, pentru 421 de acte materiale. Magistrații au stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, bărbatul fiind obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Bîlteni sau a Liceului Tehnologic Bîlteni, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare.

„Constată că inculpatul a fost reţinut, arestat preventiv şi la domiciliu începând cu data de 30.10.2019 până la zi. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul Popescu Tudor Ioan la 2.000 lei cheltuieli judiciare statului”, se arată în sentință.

Bărbatul are obligația să anunțe orice plecare de acasă mai mare de 5 zile, dar și să își justifice sursele de existență.

Decizia nu este definitivă.

Credit foto politia.md.

Image
Image
Image