Patru brățări tracice, vechi de peste 4.000 de ani, descoperite de un căutător de comori din Gorj

Patru brățări tracice

O descoperire fantastică a unui de tezaur străvechi a fost făcută în Gorj de un căutător de comori, amator. Bărbatul a scos la lumină într-o pădure de lângă Târgu Jiu, patru brățări tracice din aur. 

Specialiștii le evaluează la aproape 4000 de ani vechime. După expertiză, vor intra în patrimoniul cultural național. Dincolo de mândria copleșitoare, cel care a făcut descoperirea fabuloasă, speră la o recompensă pe măsură din partea statului.

George Andreescu lucrează la o firmă de salubritate, iar de doi ani și-a cumpărat un detector de metale. În timpul liber, colindă pădurile în căutare de comori. Bărbatul povestește că după vreo două ore de căutări, aparatul i-a semnalat prezența aurului în pământ.

„Am văzut culoarea, zic, băi, stai că s-ar putea să nu fie o sârmă obișnuită. Lângă, la 3 4 degete, o palmă, iar semnal, zic nu se poate, am mai scos banda mai lată, iar la 2 3 degete a fost produsul finit, cum îi zic eu, iar după aceea și celălalt mosor. Mare mi-a fost uimirea”.

Nu mai puțin de 4 brățări superbe au fost găsite la o adâncime de o lopată, la rădăcină unui copac.

De bucurie, omul nu a dormit toată noaptea, iar a doua zi a mers la muzeu pentru a preda comoara specialiștilor. Le-a indicat exact locul unde a făcut descoperirea. Brățările cântăresc în total 36 de grame, și sunt făcute din aur masiv de 24 de karate.

Nu mi-a venit să cred, zic să fac o asemenea descoperire. Mă bucur enorm, prietenii mei se bucură enorm pentru mine!”, a mai povestit George Andreescu

În urmă cu doi ani un alt tânăr din Gorj a descoperit patru brățări din aur pentru care statul l-a recompensat cu 12.000 de euro.